Pare că familia, celula de bază a societății, dar mai cu seamă baza de siguranță în creșterea copiilor, formarea lor ca și adulți sănătoși a intrat într-o mare criză. Mixarea culturală a creat un amalgam greu de digerat, libertatea migrării a făcut ca deseori membrii aceleiași familii să ducă ani de-a rândul, dacă nu chiar vieți, relații, la nivel pur virtual.
Între nevoia de siguranță și aceea de libertate a partenerilor, familia pare cea sfâșiată, iar copiii neglijați în favoarea asigurării nevoilor financiare. Un nou tip de pacient psihiatric, un nou sindrom, botezat sindromul Italia, al celor plecați să câștige ceva bani, și-a făcut apariția în ultimele decenii.
Haosul economic românesc, cu șomaj, sărăcie, ori trai la limita subzistenței, balanța înclinată în favoarea salariului din alte țări, sunt câțiva din factorii determinanți ai migrației economice. După statisticile din anul trecut, România a ajuns în topul țărilor, după Siria, în ceea ce privește migrația populației.
Peste 200.000 de copii cu vârsta școlară aveau unul, sau ambii părinți plecați în străinătate, la finele anului 2017, conform datelor prezentate inspectoratelor școlare. Dacă mai adăugăm preșcolarii și pe cei care au abandonat școala, România are în jur de 250.000 de copii aflați într-o situație familiară vulnerabilă.
De sărbători tata vine acasă! Sau mama! Ori mama și tata!
Între Crăciun și Paște, viața multor copii români curge seacă. Ca să se dezvolte emoțional sănătos, au nevoie de hrana emoțională potrivită. Cum simt, cum se raportează emoțional la ceilalți și la propria persoană, învață în primul rând de la persoanele principale de atașament (mama, tata, bunicii, cine-o fi cu ei în modelarea timpurie a sufletului).
Un părinte plecat, nu dispare din viața lăuntrică a copilului, atâta doar, că așa cum ne e foame zilnic, nu doar de Paște și Crăciun, și copilul abandonat gustă zilnic, din dor și frustrare, dacă altceva nu primește.
Când limbajul principal de iubire al copilului este timpul petrecut împreună sau contactul fizic, degeaba va primi atenții materiale sau câteva cuvinte de încurajare, ori laudă, de la distanță. Poți afla care este limbajul iubirii copilului tău urmărind ce îi aduce zâmbetul pe chip și bucurie în glas.
Copilul vrea să se simtă în siguranță, iar de multe ori asta înseamnă brațele calde în jurul lui, dincolo de cuvinte sau daruri.
Copilul neglijat, care primește mai puțină atenție de la părinți, va prezenta chiar și ca adult, un management mai slab al stresului. Mai mult, separarea repetată de mamă, în perioadele timpurii ale dezvoltării, determină modificări ireversibile în funcționarea creierului și vulnerabilitate personală favorabilă dezvoltării depresiei.
Modificarea epigenetică în creierul copilului este influențată de comportamentul părinților, transmiterea făcându-se mai departe chiar și la generațiile următoare. https://youtu.be/28UYFqoeVFQ
Copilul poate trece prin stări de nesiguranță, frustrare, insecuritate, anxietate, deprimare, și de foarte multe ori nu are cum, îi este teamă, sau poate nu știe să ceară ajutor. Este datoria celor care îl îngrijesc, care sunt alături de el, să observe dacă sunt schimbări comportamentale negative, chiar și atunci când copilul nu spune nimic la nivelul verbal și își duce în tăcere durerea.
Deși plecarea părinților la muncă este temporară, efectele psihologice pe termen lung pot să fie similare unei despărțiri de lungă durată sau definitive.
Psihoterapeut Leontina Retegan.
WhatsApp us