Identificarea distorsiunilor cognitive în psihoterapie

Suferința celui care vine în psihoterapie, se hrănește frecvent din iluziile sale privitoare la bine și rău, la el și la semenii săi.

Marc Aureliu spunea, în Gânduri pentru mine însumi ( secolul al II-lea d.Hr.):

” Nu este un oarecare lucru exterior cel care îți face necaz, nu el te tulbură, ci judecata pe care tu o faci cu referire la el. Nu trebuie decât să îți ștergi din suflet această judecată. Dacă propria ta dispoziție este cea care te amărăște, cine te oprește să îți schimbi viziunea?”

Totodată, împăratul, care urma învățăturile maestrului său, sclavul Epitect, recomandă, pentru a evita necazurile, să nu ne dorim decât lucrurile care se află în puterea noastră.

Fiecare emoție sau sentiment negativ este rezultatul unui gând negativ, conștientizat sau nu. Metoda de a înlocui mereu gândurile negative cu altele plăcute, este și ea păcătoasă, întrucât nu face decât să înlocuiască lentilele gri cu altele roz, la fel de amăgitoare. A privi situația realist, chiar dacă nu este confortabil, este un prim pas în atingerea obiectivelor.

Burns (1989) precizează faptul că, uneori, gândurile negative sunt adevărate și realiste, situație în care subiectul trebuie să învețe să accepte stările afective generate de acestea și să facă față adecvat situației.

Tot Burns (1989) prezintă zece forme de gândire distorsionată:

1. Stilul de gândire ” totul sau nimic”

2. Suprageneralizarea

3. Filtrarea mentală cu concentrare asupra negativului

4. Desconsiderarea pozitivului

5. Desprinderea unor concluzii pripite

6. Amplificarea

7. Judecata afectivă

8. Imperative categorice

9. Etichetarea

10. Personalizarea și blamarea

Odată identificate aceste forme distorsionate de gândire, pacientul poate conștientiza și înțelege mecanismul prin care sunt generate stările emoționale, comportamentele sale. Uneori mecanismele de apărare ale acestuia îngreunează sau chiar blochează această înțelegere. Scopul psihoterapiei nu este acela de a epura psihicul clientului de orice distorsiune (de altfel acesta ar fi un obiectiv nerealist, formulat în termeni absolutiști). A fi funcțional, a trece prin perioadele dificile astfel încât să fie păstrat un grad optim de raționalitate, pot fi obiective adecvate. În psihologie chiar se spune: „Un lucru nu trebuie sa fie neapărat adevărat pentru a fi util”. Mai jos voi enumera câteva alternative cognitive, alegerea uneia sau alteia dintre variante putând însemna existența patologiei/ absența acesteia.

1. Trebuie absolutist/ stilul preferențial;

2. Catastrofarea/ noncatastrofarea;

3. Toleranța scăzută la frustrare/ toleranța (crescută) la frustrare.

„Sfânta treime” a nebuniei este formată din triada cognitivă:

1) eu trebuie cu necesitate… (ex: să fiu cel mai bun, să arăt foarte bine, să fiu apreciat);

2) ceilalți trebuie cu necesitate… ( ex. să mă iubească, să mă respecte, să mă sprijine);

3) viața trebuie cu necesitate… ( să fie dreaptă) .

Flexibilizarea se poate realiza prin transformarea acestui stil absolutist într-unul preferențial:

1) eu prefer și fac tot ceea ce depinde de mine…

2) mi-ar plăcea și fac tot ceea ce depinde de mine astfel încât ceilalți...

3) mi-ar plăcea și fac tot ceea ce depinde de mine ca viața...

Este important să precizez că multe persoane care prezintă un stil de gândire irațional, e posibil să nu dezvolte patologie, să fie funcționale, câtă vreme viața le oferă „feedback” congruent cu dorințele, proiecțiile personale.

Psihoterapia este un proces suficient de flexibil pentru a adapta restructurarea cognitivă fiecărei persoane, funcție de obiective, necesități, astfel încât pacientul să-și recapete echilibrul și funcționalitatea.

Bibliografie:

Holdevici, I. (2005), „Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici individuale de psihoterapie”, Editura Științelor Medicale, București;

David, D. ; Benga, O. ; Rusu, A.S. ,(2007), „Fundamente de psihologie evoluționistă și consiliere genetică: integrări ale psihologiei și biologiei”, Editura Polirom, Iași.