Ce este un adult?

Cum știm că am devenit adulți? Oare copilul din noi ne-a părăsit pe deplin sau doar l-am redus la tăcere, dar în anumite situații, putem să-i dăm glas din nou? Cu siguranță e în noi, dar oare știm dacă e împăcat, trist, supărat, rănit, rușinat, fericit sau altfel?

Pentru Freud, o persoană normală, evident adultă, trebuie să fie capabilă de a iubi și a muncii.

Richard Cabot a adăugat, în 1914, jocul și venerația. Oare câți dintre adulții de azi, mai știu să se joace? Cei care intră în joaca propriilor copii sau nepoți, a vreunui prieten patruped, în jocurile virtuale, mai gustă din când în când din deliciile acestei ocupații.

E.J. Shoben (1957) enumeră criteriile vârstei adulte ca derivate din calitățile esențiale ale omului și anume: autocontrolul, responsabilitatea personală, responsabilitatea socială, interesul social democratic și idealurile.

O definiție mai riguroasă este oferită de Roger Mucchielli:” Numim adulți bărbații și femeile care au depășit vârsta de 23 de ani, intrați în viața profesională, asumandu-și roluri sociale active și responsabilități familiale și având o experiență directă a vieții. Dacă, mai mult încă, îi considerăm normali, îi vom considera eliberați de tipul de relații de dependență și de mentalitatea caracteristică copilăriei și adolescenței; intrați în alt tip de relații sociale de interdependență, asumandu-și organizarea propriei existențe și a orizontului lor social, și având o conștiință suficientă a poziției lor sociale, a situațiilor, a aspirațiilor și a posibilităților de care dispun.”

Psihiatrul Roger Gould (1978) a stabilit patru stadii ale dezvoltării adultului pe care le enumerăm:

1. Părăsirea lumii părinților (17-22 ani);

2. Acum sunt copilul nimănui (22- 28 ani);

3. Deschiderea spre interior (28-34 ani);

4. Decada vieții mijlocii (35- 45 ani).

Totuși cu referire la aceste granițe temporale, știm cu toții, că unele persoane se maturizează mai devreme, la fel cum poți găsi inși trecuți de vârsta mijlocie, care preferă să mai găsească vreo poală după care să se ascundă, un sân care să-i mai hrănească, ori spate ce să-i poarte. Există și părinți ce nu reușesc să valideze și să faciliteze tranziția propriilor copii spre stadiul de adult.

De parcă ieșirea din stadiul infantil ar fi precum o exorcizare a spiritului, Gold recomandă parcurgerea a 7 pași numiți dialog interior pentru învingerea „demonilor” din experiența copilăriei:

1. Recunoaște-ți tensiunea și confuzia.

2. Înțelege că oamenii se confruntă cu realități contradictorii.

3. Dă intensitate deplină realității copilăriei, ceea ce înseamnă să accepți faptul că ea este reală.

4. Fii conștient de faptul că realități contradictorii există încă (între copilărie și maturitate).

5. Testează realitatea. Asumă-ți riscul de a discrimina o viziune de alta.

6. Luptă cu putere pentru a reconfirma autenticitatea descoperirii.

7. Configurează și integrează o concepție solidă despre realitate, neafectată de trecutul „demonic”.

Să să nu uităm, că în fiecare moment al vieții sale, omul cuprinde istoria experiențelor de care a avut parte, dar asupra cărora lucrează, pregătind terenul noilor experiențe, a ceea ce vrea ori „doar se întâmplă” să devină.