Modificând o substanță dintre cele ce se află în interacțiune, rezultatul va fi diferit, spun chimiștii. Mai sunt și acelea, care oricât s-ar dori, tot nu nasc nimic bun din împreunarea lor, ori nicidecum nu vreau a sta la un loc.
„Atât timp cât pacienții continuă să creadă că problemele majore pe care le au, sunt rezultatul a ceva ce nu pot controla-acțiunile altor oameni, nervii, nedreptatea socială, genele- noi, terapeuții, nu le putem oferi prea mult. Putem empatiza cu ei, le putem sugera modalități mai flexibile de a reacționa la atacurile și injustețea vieții; îi putem ajuta să dobândească stăpânire de sine sau îi putem învăța să își modifice mediul într-un mod mai eficient. Dar dacă sperăm să obținem schimbări terapeutice mai semnificative, trebuie să ne încurajăm pacienții să își asume responsabilitatea, adică să înțeleagă cum contribuie chiar ei înșiși la propria nefericire” spune Irvin Yalom.
Care este raportul potrivit între apropiere și independența între parteneri?
,,Ar fi mult mai ușor, atunci când iubim, dacă ne-am păstra cumpătul și am stabili condițiile perfecte care să ne ferească de riscuri… sau, pe de altă parte, dacă ne-am pierde complet individualitatea, contopindu-ne cu partenerul nostru. Ambele variante subminează însă iubirea, întrucât distrug tensiunea între sine și celălalt, între cunoscut și necunoscut, tensiunea care face, de fapt, ca dragostea să înflorească.”
Dr. John Welwood
Tiparul de atașament al fiecăruia se potrivește mai mult, ori mai puțin, cu ceea ce partenerul oferă, sau așteaptă, așadar sunt multe șanse ca la un moment dat al relației să apară frustrarea, golul afectiv resimțit, ori senzația de sufocare. În relațiile anterioare (mai ales cu persoanele principale de atașament), fiecare a învățat diverse modele de a-și exprima sentimentele, de a iniția sau retrage interacțiunea. Reiterăm aceste modele în mod majoritar fără a fi conștienți, și desigur, când rezultatul e neplăcut, am dori rețete garantate de armonizare cu partenerul.
Așa cum dansul în doi are infinite ipostaze, și relația de cuplu își dănțuiește variatele trăiri. Un partener de dans experimentat va știi cum să se adapteze chiar și unui novice în domeniu. Posibil, cu răbdare și dorință, să-și învețe partenerul arta de a păși în doi. Sau, epuizat, să caute un altul ce preferă aceleași ritmuri ca și el.
Cât aer, câtă distanță trebuie să-și aloce partenerii într-un cuplu? Dacă mă refer la o relație ce se dorește a fi stabilă ani buni, ar fi nevoie de acea măsură ce oferă fiecăruia afecțiunea necesară, dar reușește să păstreze individualitatea, tensiunea dintre parteneri, respectul, gradele de libertate ce permit evoluția personală.
Mulțimea de norme ce fac ca un grup să funcționeze, scrise ori nu, este vital a fi determinată și pentru cuplu. Etapa în care predomină conflictele, furtunile emoționale, poate fi aceea care să deslușească diferențele dintre parteneri și zonele cu ,,risc seismic” crescut. Conflictul în sine poate fi folositor atâta vreme cât se extrag din el acele informații ce pot fi utile în normarea relației, în stabilirea ulterioara a granițelor sănătoase dintre parteneri. Care ar fi domeniile de interes pentru găsirea numitorului comun? Care sunt cele în care părerile sunt cu totul incongruente și nu merită aduse pe masa tratativelor? A duce partenerul în toate ungherele vieții împreună cu noi, poate fi, nu doar inutil, ci și obositor, uneori conflictual. De exemplu, sunt cupluri care, pentru pacea relației, au lăsat de o parte zona politicului, sau chiar a religiei, cu respect pentru libertatea celuilalt de a fi diferit în opinii, alegeri, trăiri.
Care sunt valorile importante ale fiecărui partener? Ce așteptări are fiecare de la relație? Dar de la celălalt? Ce poate oferi din ceea ce partenerul își dorește? Afecțiune, iubire, sex, apreciere, libertate, fidelitate, siguranță, conexiune, timp, dreptate, distracție etc. Ce este important pentru fiecare? Care sunt pilonii pe care stă relația? Ce ar scrie fiecare dintre voi pe ei?
Chiar și pentru aceia ce s-au format în culturi similare, sunt diferențe între ceea ce valorizează mai mult în relații, în felul în care știu, sau cred, că trebuie exprimate sentimentele, etc.
Dacă unul dintre parteneri este prins în anumite tipare rigide de gândire, de care nu vrea să se atingă, degeaba încearcă celălalt să dea repetat cu capul de zid, probabil doar se alege cu ceva cucuie sau neuroni obosiți. Daca totuși, a repeta același scenariu ” nesuferit” pare singura alternativa, o întrebare este: Ce obține, cu se alege fiecare, din această situație?
Asumarea responsabilității pentru schimbare într-o relație, presupune conștientizarea beneficiilor care mențin un anumit patern, deseori nedorit, și desigur, ce pași vrea și poate să facă fiecare în direcția dorită.
WhatsApp us