Părinți și copii în pandemie.

Conflict de roluri? Mai ales pentru cei care sunt părinți, parteneri, iar acum amestecă acestea cu sarcinile de serviciu. Dacă spațiul permine o delimitare fizică ai un avantaj, dar dacă cel mic e insistent, nici o ușă nu-i stă în cale. Afirmă deseori într-o gamă variată de sunete, că e prioritar el și dorințele lui. Așa va fi pentru cei mai mulți, până la o vârsță la care reușesc să-și inhibe și amâne mai mult, nevoile de moment.

Copilul de vârstă școlară s-a obișnuit cu un anume program, normarea s-a făcut în timp, iar acum nici el și nici părintele, nu sunt prea fericiți cu noul aranjament.

Socializarea cu copiii de vârsta apropiată, cu persoane din afara familiei, este esențială pentru formarea deprinderilor de relaționare. Joaca facilitează dezvoltarea cognitivă, dar din păcate, puțini adulți reușesc să fie parteneri de joacă pentru copiii lor. Sunt copii care spun că adulții nu au răbdare, sunt plictisitori sau mult prea ocupați, obosiți, pentru a fi prezenți cu adevărat. Pentru familia monoparentală, e mai complicat, atât pentru copil cât și pentru părintele lipsit de suport. Conexiunea virtuală poate atenua în oarecare măsură, din efectele izolării, dar doar de la o anumită vârstă, și în plus, nu toți au acces la aceasta. Alergatul, râsul și glumele, micile înghionteli în joacă, nu le poți înlocui. Fiecare grup în care copiii interacționează în mod direct, înseamnă exersarea unor roluri, învățare în care primește feedback complex de la ceilalți.

Totuși, ce poate face un părinte să își ajute copilul? Mai întâi, ar fi de dorit, să nu-i transmită, din propriile anxietăți, să nu dramatizeze situația, și să creeze un climat în care acesta să se simtă în siguranță. Să accentueze capacitatea de adaptare, flexibilitatea, ideea că pot face față, gândirea rațională și comportamentele axate pe pragmatism. Copiii mici sunt adevărate barometre pentru stresul familiei.

Setarea de rutine clare, un program previzibil pentru activitățile importante și libertate, relaxare, pentru timpul de joacă și pauze. Părinții au crezut că izolarea aceasta va dura puțin, dar acum se întreabă tot mai mulți, dacă în toamnă nu va fi la fel. E important a limita timpul stat în fața unui ecran și mai ales, a alege calitatea conținutului vizionat.

Cum? Prin sport, artă, muzică, conversație cu ceilalți, joacă. Au nevoie de multă mișcare, contact cu natura. Drumețiile, gătitul, pictatul, yoga, îngrijirea și joaca cu un animaluț, grădinăritul, scrisul (inclusiv a unui jurnal, agende, proiecte pentru viitor) pot fi activități recreative pentru cei mici sau chiar pentru adulți.

Ce putem câștiga din acest timp petrecut împreună cu copiii noștri? Poate să facem acele lucruri pe care le-am tot amânat, fiind prinși în alte arii ale vieții. Mi-a plăcut mult ideea transmisă de profesorul și psihoterapeutul Cristian Petrescu, la Scoala de Vară organizată de Asociația de Psihoterapie Pozitivă anul acesta, anume: ”Copilul e copacul, iar familia e vremea.” Un copac are nevoie de ploaie, soare, vânt, într-o anumită proporție, după felul copacului, pentru a crește viguros. Să aflăm care sunt nevoile lor, să înțelegem limbajele lor de iubire, ce e cu adevărat important pentru ei și noi, în această relație, ce o hrănește, o face să crească. Valori precum timpul, răbdarea, speranța, contactul, par să-și schimbe locul în ierarhia în care se găseau. Ce să mai spunem de libertate și dorința de afiliere? A menține legătura cu ceilalți, cu prietenii, colegii, rudele, prin mijloace online e important. A fi izolat acasă, pentru un copil de 6 ani e total diferit decât pentru cel de 15 ani, ba chiar și cei de aceeași vârstă au interese, nevoi particulare. Sunt copii care datorită izolării și-au schimbat cu totul programul de somn, fie dorm mai mult, sau stau nopțile treji, au luat în greutate serios, sunt deprimați sau mult mai anxioși și au nevoie de ajutor, atenție sporită, suport în organizarea și realizarea programului zilnic.

A găsi un nou echilibru pentru familie, între a fi părinte, partener, angajat, posibil adult îngrijorat pentru proprii părinți vârstnici, poate fi provocator sau chiar extrem de dificil. Un timp și un loc, în care să ne încărcăm noi, adulții, bateriile, e prioritar. A face parte dintr-o rețea de prieteni, un grup de suport, a reface legăturile cu familia extinsă poate aduce resursele atât de necesare nu doar în această perioadă, ci și pe termen lung în relația cu copiii noștri.