Atât mamele, cât și tații pot fi afectați de depresia și anxietatea post-partum
În primul an al perioadei post-partum, stresul parental, sănătatea mintală și adaptarea diadică sunt importante atât pentru bunăstarea părinților, cât și a copilului.
Studiile sugerează că sănătatea mintală este o dimensiune importantă care mediază relația dintre stresul parental și ajustarea diadică în tranziția la parentalitate. Tranziția la calitatea de părinte este un moment important în viața indivizilor, care afectează bunăstarea lor psihologică în multe feluri.
Sunt deseori întâlnite: un nivel ridicat de stres din cauza noului rol parental, acomodarea anevoioasă a cuplului și apariția simptomelor anxioase și depresive.
Deși a avea un copil este un eveniment pozitiv, el se caracterizează și prin noi responsabilități și cerințe excepționale la adresa noilor părinți. Uneori, cuplul este copleșit de schimbări și se simte incapabil să facă față tuturor cerințelor pe care le implică noul rol. Stresul parental poate fi generat de discrepanța dintre resursele necesare rolului parental și percepția de a putea face față acestuia. Să te simți copleșit, să te simți neîncrezător în rolul parental și să te simți nemulțumit de relația cu un copil dificil, toate acestea pot fi indicatori ai stresului parental.
Atât mamele, cât și tații pot fi afectați de depresia post-partum (DPP), care este cea mai frecventă tulburare de dispoziție în timpul perioadei perinatale. Tații se luptă și ei uneori cu depresia și anxietatea postpartum. Simptomele lor devin treptat recunoscute, diagnosticate și tratate.
Conform DSM-5 (Asociația Americană de Psihiatrie [APA], 2013) DPP se manifestă de obicei de la 4 săptămâni la 6 luni după naștere; cu toate acestea, în practica clinică și în cercetare, se știe că această perioadă se întinde până la 12 luni după nașterea copilului. Rezultatele din diverse studii arată o prezență a depresiei post-partum pentru tați de la 1,2 la 25,5% , pentru mame 10-15 %, dar, spre deosebire de mame, DPP la tați este mai rar diagnosticată. Cea mai mare parte a literaturii existente despre DPP se concentrează pe mame, iar studiile despre DPP la tați, sugerează că mamele au niveluri mai mari de simptome anxioase decât tații. Persistența depresiei postnatale atât materne, cât și paterne e influențată direct de nivelul propriu de anxietate și stres cât și de prezența depresiei la partener.
După nașterea copilului, părinții pot experimenta o scădere a armoniei diadice datorită stresului parental. Lipsa sprijinului partenerului, ajustarea diadică mai mică și prezența conflictului în cuplu pot, de asemenea, prezice simptome depresive și anxioase postnatale. Anxietatea și depresia pot scădea capacitatea părinților de a iniția și de a menține interacțiuni afective pozitive cu copilul/copiii, cât și cu partenerul.
Atât la femei dar și la bărbați, tranziția la calitatea de părinte implică schimbări fizice, hormonale, neurochimice și neurobiologice (Wisner și colab., 2006); schimbări psihologice privind identitatea, afectul, reprezentările și cogniția; și ajustări socio-relaționale (Cowan și Cowan, 1995, 2000; Bost și colab., 2002).
În ceea ce privește depresia, s-a constatat că lipsa sprijinului partenerului prezice puternic depresia perinatală, atât antenatal (Agostini și colab., 2015), cât și postnatal (Milgrom și colab., 2008). Dimpotrivă, apropierea, lipsa conflictelor, interese comune, preocupări și conexiune cu ceilalți, încurajarea partenerului de a obține ajutor atunci când este necesar, și acordul dintre parteneri în ceea ce privește îngrijirea sugarului pot fi considerați toți factori de protecție (Dennis și Ross, 2006). În concluzie, sprijinul și colaborarea dintre parteneri poate îmbunătăți satisfacția și gratificarea psihologică și relațională a acestora, sporind astfel și capacitatea parentală.
Sănătatea mintală a părinților afectează în mare măsură bunăstarea copilului. Cercetările au arătat că depresia este asociată cu:
- Mai puțină atenție pentru sănătatea bebelușului;
- Risc mai mare de probleme de comportament la copiii de vârstă preșcolară;
- Copii cu mai multe probleme de sănătate fizică și psihică;
- Relații familiale și conjugale precare.
Depresia parentală modelează nu numai percepția părintelui asupra lumii, ci și experiența copilului asupra lumii în interior și în exterior. Părinții depresivi interacționează diferit cu copiii lor, în moduri care afectează dezvoltarea copilului. De exemplu, un părinte suferind de depresie folosește un limbaj mai puțin expresiv cu copilul lui, mai puțin contact vizual, etc.
Evaluări precise ale depresiei la ambii părinți, nu doar la mame, ar trebui dezvoltate și implementate, iar tații să fie încurajați pentru a căuta tratament și sprijin.
Agostini F., Neri E., Salvatori P., Dellabartola S., Bozicevic L., Monti F. (2015). Antenatal depressive symptoms associated with specific life events and sources of social support among Italian women. Matern. Child Health J. 19 1131–1141. 10.1007/s10995-014-1613
Bost K. K., Cox M. J., Burchinal M. R., Payne C. (2002). Structural and supportive changes in couples’ family and friendship networks across the transition to parenthood. J. Marriage Fam. 64 517–531. 10.1111/j.1741-3737.2002.00517
Cowan C. P., Cowan P. A. (1995). Interventions to ease the transition to parenthood: why they are needed and what they can do. Fam. Relations 44 412–423. 10.2307/584997
Dennis C. L., Ross L. (2006). Women’s perception of partner support and conflict in the development of postpartum depressive symptoms. J. Adv. Nurs. 56 588–599. 10.1111/j.1365-2648.2006.04059
Milgrom J., Gemmill A. W., Bilszta J. L., Hayes B., Barnett B., Brooks J., et al. (2008). Antenatal risk factors for postnatal depression: a large prospective study. J. Affect. Disord. 108 147–157. 10.1016/j.jad.2007.10.014
Wisner K. L., Chambers C., Sit D. K. Y. (2006). Postpartum depression: a major public health problem. JAMA 296 2616–2618. 10.1001/jama.296.21.2616
WhatsApp us