Ambivalența relațională se definește prin gânduri și sentimente contradictorii de iubire și ură, atracție și dezgust, exaltare și frică, față de o persoană. Aceasta este o parte integrantă a condiției umane, dar care ne poate speria, astfel încât ajungem să…
Categorie: Psihoterapie
Facilitatori Grupul se va întâlni săptămânal, în fiecare zi de joi, de la ora 17 la ora 19. Este un grup deschis care acceptă participanți noi. Temele abordate vor fi variate, vizând aspecte precum anxietatea socială, anxietatea de performanță, depresia….
Tulburarea de personalitate evitantă se manifestă prin hipersensibilitate la respingere, inhibiție socială, lipsa valorificării potențialului, stimă de sine scăzută și evitarea angajării în relații cât timp nu există siguranța bunăvoinței celeilalte persoane. Un individ cu personalitate evitantă are dificultăți în…
Care sunt situațiile în care este necesar să urmați un program de reintegrare sociala? Programele de reintegrare sociala sunt solicitate în situațiile în care persoana este condamnată cu suspendare pentru săvârșirea unor infracțiuni, precum: Acte de natură agresivă (loviri, distrugeri de…
Atât mamele, cât și tații pot fi afectați de depresia și anxietatea post-partum În primul an al perioadei post-partum, stresul parental, sănătatea mintală și adaptarea diadică sunt importante atât pentru bunăstarea părinților, cât și a copilului. Studiile sugerează că sănătatea…
Cei mai frecvenți factori de stres care conduc la apariția conflictului muncă-familie sunt epuizarea, nemulțumirea, stresul la locul de muncă, programul prelungit și conflictul de roluri (Kossek și Ozeki, 1998; Spector și colab., 2004; Bakker și colab., 2005; Ford și…
Antoine de Saint-Exupéry a spus odată: „Iubirea nu constă în a privi unul spre celălalt, ci în a privi împreună în aceeași direcție. ” Dar unele cupluri au o problemă atât de mare în a comunica adecvat, încât…
What Is Insomnia? Many people think the term “insomnia” refers to a complete lack of sleep. In truth, insomnia encompasses a host of sleep problems, including: Difficulty falling asleep Waking up in the middle of the night Early morning awakening…
Cum știm că am devenit adulți? Oare copilul din noi ne-a părăsit pe deplin sau doar l-am redus la tăcere, dar în anumite situații, putem să-i dăm glas din nou? Cu siguranță e în noi, dar oare știm dacă e…
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), se află pe locul patru ca prevalență între bolile psihice, fiind depășită doar de depresie, abuzul de substanțe psihiatrice și fobii. Obsesiile sunt gânduri, imagini, reprezentări intruzive, recurente, care antrenează anxietate sau suferință. Compulsiile sunt comportamente sau…